Rețeaua germană de autostrăzi (n.r. Bundesautobahnen, sg. Bundesautobahn, în limba germană) este a doua cea mai întinsă din Europa, cu 12.879 de kilometri, fiind depășită doar de rețeaua spaniolă. Ideea realizării unor astfel de drumuri a apărut la sfârșitul anilor ’20, în timpul Republicii de la Weimar, iar prima șosea de acest fel, o porțiune de aproape 20 de kilometri între Köln și Bonn, a fost inaugurată de Konrad Adenauer, în 1932. Aceasta este considerată cea mai veche autostradă din Germania, deși nu a fost numită inițial Autobahn, ci Kraftfahrstraße (n.r. drum pentru automobile, în limba germană).
Venirea la putere a lui Adolf Hitler, în 1933, a coincis cu dezvoltarea extensivă a rețelei de drumuri rapide. Führer-ului i-a plăcut ideea și a demarat un proiect de extindere a șoselelor, care urmau să fie numite Reichsautobahnen (n.r. autostrăzi naționale, în limba germană), în întreaga țară. Până în 1936, în jur de 130.000 de oameni lucrau direct la construcția autostrăzilor, în timp ce 270.000 de persoane erau implicate în lanțul de aprovizionare a lucrărilor, fapt care se potrivea de minune cu politica partidului de a elimina șomajul.
În 1940, Germania beneficia deja de mai mult de 3.700 de kilometri de autostrăzi, o parte importantă fiind distrusă, ulterior, în timpul războiului. După încheierea conflagrației mondiale, șosele existente au fost reparate, iar guvernul statului vestic nou format a continuat proiectul început de Hitler. În prezent, autostrăzile germane au cel puțin două benzi de circulație pe fiecare sens și câte o bandă de urgență, iar multe dintre porțiuni sunt dotate cu trei sau patru benzi, separate în mod obligatoriu de o zonă mediană. În afara locurilor în care sunt alte marcaje, nu există limite de viteză în mod oficial, deși autoritățile recomandă să nu se depășească 130 km/h. Anul trecut, rețeaua germană de autostrăzi măsura aproape 13.000 de kilometri.
Citește în continuare pe Mediafax